📢 Ședința ordinară a Consiliului orășenesc Telenești
Astăzi, 16 octombrie 2026, a avut loc ședința ordinară a Consiliului orășenesc Telenești, în cadrul căreia au fost examinate 37 de chestiuni incluse pe ordinea de zi, ce vizează administrarea eficientă a resurselor financiare, gestionarea patrimoniului public și dezvoltarea serviciilor destinate comunității.
Printre principalele subiecte examinate s-au numărat:
🔹 Executarea bugetului local – examinarea raportului semianual privind executarea bugetului Primăriei orașului Telenești pentru anul 2026;
🔹 Modificarea bugetului – corelarea, modificarea și rectificarea bugetului orașului Telenești pentru anul 2026, inclusiv redistribuirea alocațiilor bugetare;
🔹 Infrastructura socială – preluarea, cu titlu gratuit, de la balanța Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru-Est la balanța APL Telenești a volumului și valorii lucrărilor de reparații capitale efectuate la Centrul de plasament pentru copii separați de părinți;
🔹 Serviciile publice – examinarea chestiunii privind aprobarea și punerea în aplicare a taxei speciale pentru prestarea serviciului public de salubrizare;
🔹 Gestionarea fondului locativ – aprobarea regulamentelor privind darea în locațiune a spațiilor locative proprietate publică a orașului Telenești, precum și stabilirea facilităților și scutirilor parțiale de la plata locațiunii;
🔹 Dezvoltarea economică – recepționarea și acceptarea la balanța Primăriei a documentației de proiect și a serviciilor aferente creării platformei industriale multifuncționale;
🔹 Amenajarea și protecția spațiilor verzi – examinarea chestiunii privind defrișarea arborilor din preajma Gimnaziului „Mihai Eminescu” din orașul Telenești;
🔹 Patrimoniul public – examinarea chestiunilor privind acceptarea primirii unor bunuri în proprietatea orașului.
De asemenea, consilierii au examinat mai multe cereri privind corectarea erorilor din Registrul bunurilor imobile și efectuarea modificărilor cadastrale, în vederea clarificării și actualizării datelor referitoare la bunurile imobile.
Ședința a constituit un prilej de analiză a problemelor importante pentru administrarea orașului, gestionarea responsabilă a finanțelor publice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.
🤝 Primăria orașului Telenești își reafirmă angajamentul pentru o administrație publică locală transparentă, responsabilă și orientată spre necesitățile comunității.
#PrimăriaTelenești #ConsiliulOrășenescTelenești #AdministrațiePublicăLocală #DezvoltareaComunității



