Proiectul european implementat la Orhei şi Teleneşti lansează 4 iniţiative de dezvoltare...

Proiectul european implementat la Orhei şi Teleneşti lansează 4 iniţiative de dezvoltare locală ale cetăţenilor

57
DISTRIBUIȚI

Proiectul „Promovarea Planific ării şi Implementării Participative ca mecanism eficient de abilitare a comunităţii şi dezvoltare locală sustenabilă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Business Consulting Institute, a ajuns la sfârşit. Conferinţa de închidere a acestuia a avut loc la Teleneşti, la data de 29 iulie 2014, începând cu ora 9.30, în incinta sălii „Legenda” din str. Barbu Lăutaru 4/1.

Conferinţa a prezentat publicului rezultatele obţinute şi impactul proiectului asupra comunităţilor în care a fost implementat, să consolideze relaţia de colaborare cu oaspeţii prezenţi la eveniment.

Proiectul de faţă a vizat consolidarea capacităţii de dezvoltare durabilă a factorilor non-guvernamentali şi a autorităţilor publice locale din oraşele Orhei şi Teleneşti, susţinând colaborarea între societatea civilă şi APL, pentru împuternicirea comunităţilor şi participarea lor la dezvoltarea locală şi facilitarea accesului la o infrastructură şi servicii mai bune. La activităţile acestuia au participat funcţionari publici şi consilieri locali, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai sectorului privat.

Oraşele Orhei şi Teleneşti au beneficiat de sprijin financiar pentru realizarea a 4 iniţiative de dezvoltare locală, prin care au fost îmbunătăţite infrastructura şi serviciile publice prestate. Proiectele au fost definite de către cetăţeni, care au contribuit la implementarea acestora.

Partenerul BCI în cadrul acestei iniţiative este Fundaţia de Cooperare Polonia-Ucraina PAUCI. care şi-a oferit sprijinul în organizarea unei vizite de studiu in Polonia.

La eveniment au participat reprezentanţii Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanţii proiectelor de asistenţă tehnică (PNUD, USAID, GIZ), ai primăriilor, ai societăţii civile şi ai mass-media.

Persoană de contact: manager de proiect – Liviu Andriuţa, tel: + 373 22 855 080, e-mail: office@bci.md .